CET Govora a făcut o ofertă de reducere a prețului la aburul industrial, dar SC Ciech Soda România SA a refuzat-o

În data de 3 iunie 2020, CET Govora a transmis către SC Ciech Soda România SA o nouă ofertă pentru furnizarea aburului industrial. Astfel, CET Govora poate să asigure întreg necesarul de abur solicitat, la un preț competitiv, sub nivelul ultimei oferte transmise. Conducerea CET Govora precizează că această ofertă este valabilă doar în condițiile în care CET Govora are încheiate contracte pentru furnizarea aburului industrial, atât cu SC Ciech Soda România SA, cât și cu Chimcomplex – Sucursala Râmnicu Valcea. „Față de ultima ofertă transmisă în data de 6 martie 2020, la prețul de 139 lei/Gcal – fără componenta CO2, CET Govora a făcut următoarele demersuri în vederea diminuării costului de producție a aburului prin: creșterea producției interne de lignit în carierele Berbești și Alunu care a ajuns la 100.000 tone/lună; renegocierea prețului gazului natural și încheierea unui nou contract cu un preț diminuat cu peste 30% față de prețul din luna septembrie 2019; renegocierea contractelor de achiziție cărbune de la terți, cu posibilitatea achiziției de la aceștia a unei cantități semnificative; diminuarea cheltuielilor de natură salarială prin plecarea a 300 salariați, față de luna septembrie 2019”, se arată într-un comunicat de presă al CET Govora. Președintele Consiliului Județean Vâlcea (unic acționar al societății), Constantin Rădulescu, consideră că noua ofertă, care cuprinde o diminuare a prețului la abur, poate fi o veste bună pentru toți vâlcenii: „Ceea ce o să vă spun acum poate fi o veste bună, în condițiile în care SC Ciech Soda România SA acceptă noua ofertă de livrare a aburului. În dimineața acestei zile, administratorul judiciar al CET Govora a transmis o adresă prin care anunță că poate furniza abur la un preț competitiv, sub nivelul ofertelor anterioare, având capacitatea de a asigura necesarul de abur solicitat de către SC Ciech Soda România SA. Noua ofertă a CET Govora cuprinde o diminuare a prețului la abur. În aceste condiții, se așteaptă decizia SC Ciech Soda România SA, în vederea eventualei reluări a furnizării aburului de către CET Govora”. Ca urmare a recentelor informații referitoare la o nouă ofertă de preț pentru aburul furnizat de CET Govora către SC Ciech Soda România SA, conducerea ultimei societăți a făcut câteva clarificări. SC Ciech Soda România SA nu mai produce sodă încă din septembrie 2019, când a fost nevoită să oprească activitatea din cauza denunțării unilaterale a contractului de către CET Govora. Începând cu aprilie 2020, unitatea de producție a sodei calcinate a intrat în stand-by pe termen lung (anunțată prin comunicatul de presă din 26 martie 2020). 500 de angajați au părăsit compania prin intermediul unui program de disponibilizări voluntare începând cu 1 aprilie 2020. În cadrul acestui program, SC Ciech Soda România SA a efectuat plăți în valoare de 12,2 milioane de lei. Toate instalațiile de producție a sodei se află în stare de mentenanță pe termen lung. Clienții au fost notificați încă din vara anului 2019 pentru a putea să identifice alți furnizori. În acest moment, SC Ciech Soda România SA produce numai silicați prin intermediul unei linii de producție separate de cea dedicată sodei calcinate. În cadrul companiei au rămas mai puțin de 15% din totalul angajaților. Timp de 9 luni de la denunțarea unilaterală a contractului de furnizare a aburului, din iunie 2019, SC Ciech Soda România SA s-a adresat în numeroase rânduri, prin adrese, memorii, studii și propuneri, tuturor autorităților competente la nivel local și național în vederea identificării unei soluții pentru furnizarea de abur la costuri sustenabile. De asemenea, a atras atenția asupra consecințelor posibile ale opririi forțate a activității pe termen lung. Timp de 6 luni de la încetarea furnizării de abur de către CET Govora, începând cu 17 septembrie 2019, compania și-a păstrat angajații, achitându-le salariile pe durata întregii perioade, până la 1 aprilie 2020, și a suportat costurile de mentenanță a instalațiilor în speranța că apelurile sale insistente vor conduce la o soluție fezabilă. Toate aceste demersuri, precum și decizia de stand-by prelungit au fost notificate tuturor partenerilor și autorităților. Din păcate, în acest moment, este practic imposibilă reluarea producției, deoarece nu mai sunt clienți din octombrie 2019 și nici angajați din 1 aprilie 2020. Pentru a-și construi viitorul în Vâlcea, SC Ciech Soda România SA, cu sprijinul Grupului din care face parte, a inițiat un studiu de fezabilitate pentru construirea propriei centrale în cogenerare de înaltă eficiență, astfel încât să își asigure o sursă de aprovizionare cu abur sigură, de calitate și predictibilă și care să respecte normele de mediu. Compania preconizează că studiul va fi finalizat la sfârșitul trimestrului III al acestui an.

• Cosmin IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *